Necesitarea de energie și sisteme energo-eficiente per ansamblu, prezintă un subiect cu tendință ECO tot mai des discutat pe teritoriul Republicii Moldova. Sistemele termogeneratoare cu aspect regenerabil, cum ar fi pompele de căldura aer-apă, geotermale, recuperative, centrale de puteri mici, medii, mari, sunt cele mai răspîndite soluții cand se pune accent pe minimizarea cheltuielilor, impactului ecologic negativ și producere mai pură.
Fiind niște echipamente care nu prevăd direct nici un proces de ardere și având un spectru larg de utilizare, pompele de căldură, pot fi implementate practic în orice sistem existent sau aflat în stadie de proiectare. Sisteme pentru încălzirea spațiilor, răcirea/condițio narea, prepararea apei calde pentru consum menajer, prin diferite echipamente pentru schimb de căldură. Acestea din urmă fiind serpentinele boilerelor, acumulatoarelor termice, pardosele calde, radiatoare, pereți radianți, ventiloconvectoa re, aeroterme cu agent termic.
Așadar, scoatem în evidență, cele mai des întîlnite utilizări ale pompelor de căldură, pentru a ilumina putin subiectul abordat:
- În clădiri rezidențiale (case particulare, vile, apartamente, etc), cu necesar termic pînă la 60 KW și mai mult.
- În blocuri administrative/ hale industriale de producere, depozite, spații comerciale cu necesar termic de pînă la 540 kW ( 9 unități a cîte 60 kW) instalate în cascadă sau și mai mult, în cazul în care se optează pentru mai multe puncte termice (cascade).
- Bazine de acumulare, piscine de innot (închise, deschise), etc.
- Încălzirea serelor pentru crestere a culturilor legumi/fructifer e, complexelor zootehnice (crescatorii de pasari, bovine, porcine etc.).
- Captarea caldurii pentru preparare apei calde în urma unor procese tehnologice de prelucrare a produselor alimentare cum ar fi captarea caldurii laptelui proaspat muls, etc.
În aplicații din domeniul climatizării, o pompă de căldură se referă în mod normal la un dispozitiv care permite inversarea ciclului termodinamic prin intermediul unor supape speciale. Prin urmare pompa de căldură poate furniza unei clădiri fie încălzire fie răcire. De menționat, este faptul că eficiența a două pompe de căldură cu procese separate, optimizate pentru un singur proces (încălzire sau răcire) este mai mare decît eficiența unei pompe de căldură cu ciclu reversibil.
În aplicațiile de instalații sanitare, o pompă de caldură este utilizată pentru incălzirea parțială a încăperilor, încălzirea sau preîncălzirea apei pentru piscine sau pregatirea apei calde pentru consum menajer.
În anumite instalații termice, atît capacitatea de încălzire cît și de răcire, pot fi combinate astfel încît energia electrică consumată să fie utilizată în cel mai rațional mod. Ca exemplu, poate servi un utilaj special combinat cu un boiler, care, pe timp de vară răceste o încăpere și produce apă caldă. Altfel spus, căldura aerului din încăpere este extrasă și folosită pentru producerea apei calde pentru consum menajer. Prin urmare, o singură pompă de căldură poate servi simultan la două scopuri utile. Aceste situații sunt reale însă rare din cauza cererii semnificativ diferite pentru profile de încălzire și răcire.
Priorități
Pompele de căldură, vă pot micșora simțitor cheltuielile pentru încălzire, cu pînă la 80%, prin urmare, ele prezintă avantaje evidente. Pentru luarea unei decizii optimale este bine sa luăm în considerare toate aspectele.
Existența surselor gratuite de căldură:
- Aer (aerul exterior sau aerul evacuat prin instalațiile de ventilare).
- Apă (apa de suprafată, apa freatică, apa caldă uzată evacuată prin instalațiile de canalizare, ape geotermale).
- Sol (colectoare de suprafață, sonde verticale).
- Posibilitatea utilizării aceleiași instalații atît pentru încălzire cît și pentru răcire în perioada caniculară, printr-o simplă inversare a ciclului;
- Superioritatea sistemelor ce utilizează pompe de caldură, atît din punct de vedere economic cît și din punct de vedere al protecției mediului înconjurător, prin reducerea semnificativă a emisiilor de CO2;
- Circuitul geotermal se gasește în pamânt, adapostit de condițiile climatice;
- Înlaturarea inconveniențelor provocate de utilizare a combustibililor clasici (transport, stocare, poluare);
- Se utilizează numai echipamente silențioase, energo-eficiente;
- Sistemele geotermale se adaptează practic oricărui tip de clădire, mare sau mică;
- Nu este necesară utilizarea coșurilor de fum;
- Avînd în vedere ca nu se folosește flacăra deschisă, nu există pericol de explozie.